Promovarea transferului tehnologic pentru mobilitate sustenabilă, valorificarea bioresurselor și utilizarea energiei verzi în Regiunea Sud-Est
Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare “Delta Dunării” Tulcea, în parteneriat cu INCDIE ICPE-CA și UNST POLITEHNICA București organizează la Tulcea, în perioada 14 – 16 octombrie 2025, Festivalul regional de transfer tehnologic “GreenFesTT-SE”, în cadrul seriei de evenimente „Dialogurile părților interesate privind strategiile de dezvoltare durabilă: lecții, oportunități și studii de caz”. Evenimentul este finanţat de proiectul „Promovarea transferului tehnologic pentru mobilitate sustenabilă, valorificarea bioresurselor și utilizarea energiei verzi în Regiunea Sud-Est”, competiția Festival de Transfer Tehnologic (FTT) a UEFISCDI, PN IV, Program 5.7 – Parteneriat pentru Inovare.
Domeniul principal este Climă, Energie și Mobilitate, subdomeniul principal – Către o mobilitate neutră și reziliență din punct de vedere climatic și prietenoasă cu mediul. Tematica festivalului GreenFesTT-SE este relevantă pentru dezvoltarea economică regională și națională, concentrându-se pe valorificarea rezultatelor cercetării și inovării și pe transferul tehnologic în mediul privat regional. Urmare nevoilor identificate în Regiunea S-E va fi promovată transformarea rezultatelor cercetării științifice care au atins un nivel avansat de maturitate tehnologică în soluții concrete aplicabile în sectorul economic, cu un impact real asupra dezvoltării regionale. Festivalul va avea un rol important în facilitarea colaborării dintre cercetători, companii și autorități, contribuind la dezvoltarea ecosistemului regional de inovare.
La eveniment vor fi prezentate soluții tehnologice de mobilitate sustenabilă, utilizarea responsabilă a bioresurselor și economie circulară și surse regenerabile de energie. Urmare specificului regiunii, se vor discuta soluții tehnologice care contribuie la protejarea mediului, gestionarea durabilă a resurselor naturale și menținerea biodiversității. Vor fi promovate și alte specializări inteligente specifice regiunii, inginerie și transport naval, turism, TIC, High Tech, nanotehnologii și materiale avansate, urmare nevoilor de dezvoltare ale regiunii S-E.
GreenFesTT-SE va fi un catalizator pentru cooperarea între start-up-uri și incubatoare sau acceleratoare de afaceri, HUB-uri de inovare (DIH) oferindu-le un context de învățare și dezvoltare. Festivalul va stimula dezvoltarea afacerilor existente sau inițierea de noi afaceri și va atrage investiții în regiune, ceea ce poate conduce la crearea de locuri de muncă în domenii de înaltă tehnologie, cadru de dezvoltare instituțională pentru universitățile regionale care pot dezvolta noi programe educaționale, adaptate la noile cerințe ale pieței muncii. Evenimentul va atrage investitori din țară sau străinătate interesați de tehnologii emergente, contribuind astfel la dezvoltarea economică sustenabilă a Regiunii S-E.
Entitățile din rețeaua ReNITT vor beneficia de vizibilitate și parteneriate strategice, facilitând transferul tehnologic către mediul privat. GreenFesTT-SE va avea un rol esențial în alinierea regiunii la prioritățile Uniunii Europene în ce privește inovarea și digitalizarea, ceea ce va conduce la atragerea finanțărilor europene nerambursabile și altor forme de sprijin din partea instituțiilor europene. Evenimentul va sprijini dezvoltarea competențelor în domenii tehnologice emergente în acord cu Strategia Națională de Cercetare, Inovare și Specializare Inteligentă 2022 – 2027.

